2011 July | Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi"

Geo Bogza în “Copou – parcul poeziei”

geo_bogzahead

În perioada 1-14 august  2011, în fiecare zi, între orele 11-12 şi 17-18,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou,
puteţi asculta, în format audio, poezie de Geo Bogza

Geo Bogza (1908-1993), scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al avangardei, creator al reportajului literar românesc. Școala primară o face la Ploiești între anii 1915-1919. Între anii 1921-1925 este elev la școala din Galați, Constanța. În anul 1926 se stabilește la Bustenari, județul Prahova, iar în anul 1928, editează, ca director, revista “Urmuz”. Între anii 1929-1933, colaborează la “Vreamea”, “Cuvîntul liber”, “Lumea românească”, “Azi”. În anul 1948, Geo Bogza  este ales membru corespondent al Academiei Române. Debutul literar se produce în anul 1929, cu volumul Jurnal de sex.

Volume de poezie publicate: Poemul invectivă (1933), Ioana Maria (1937), Cîntec de revoltă, de dragoste şi de moarte (1947), Orion (1976).

 

Cum îmi bate ceasul

Daca îl ascult cu urechea dreaptă
Ceasul meu bate clipele vieţii mele.

Dacă îl ascult cu urechea stîngă
Ceasul meu bate clipele vieţii tale.

Dacă îl ascult cu osul frunţii
Ceasul meu măsoară durata universului.

Dacă îl arunc în apă
Dau înapoi cu un regn şi devin copac.

Dacă îl arunc în foc
Dau înapoi cu două regnuri şi devin piatră.

Dacă îl arunc în neant
Şi îl ascult cu memoria morţilor
Dau înapoi cu trei regnuri
Şi devin Cuvînt.

Kino+. Festival de film rusesc la Iaşi

kinoheader

În perioada 25 -31 iulie 2011, în fiecare zi, de la ora 19,

Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Universitatea din București (Catedra de filologie rusă și Departamentul Servicii pentru Studenți) și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România vă invită la

Kino+. Festival de film rusesc

Proiecţiile vor avea loc la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Intrarea liberă!

Luni, 25 iulie – Italianul (2005), regizor: Andrei Kravciuk
O familie fără copii din Italia sosește la un orfelinat din provincie pentru a înfia un copil din Rusia. Vania, un băiețel de 6 ani, este pe placul oaspeților, asfel că ceilați copii îl poreclesc “italianul”. Pe Vania îl așteaptă o viață lipsită de griji în însorita Italie, însă chemarea sângelui nu îi dă pace: băiețelul se hotărăște să își găsească mama și pleacă în căutarea ei…

Marți, 26 iulie – Oamenii jazz-ului (1983), regizor: Karen Șahnazarov
Rusia Sovietică. Anii ‘20. Perioada Noii Politici Economice. Studentul Kostea Ivanov este foarte interesat de un nou gen muzical – jazz. Din această cauză, este exmatriculat de la școală, dându-i-se de ales: studiile sau muzica preferată. Konstantin alege jazz-ul. În urma anunțului lui Kostea, i se alătură Steopa care cântă la banjo și Jora care cântă la tobe. Trupa proaspăt înființată începe repetițiile.

Miercuri, 27 iulie – Asasinul țarului (1991), regizor Karen Șahnazarov
În noaptea dinspre 16 spre 17 iunie 1918, la Ekaterinburg a fost ucis, fără judecată, țarul Nikolai II împreună cu familia și apropiații săi. După câteva zeci de ani, un martor ocular, fost deținut, iar în prezent – vechi rezident al unui ospiciu, povestește despre evenimentele petrecute în acea noapte îngrozitoare, considerându-se asasinul țarului.

Joi, 28 iulie – Fiica din America (1995), regizor: Karen Șahnazarov
Personajul principal, un muzicant dintr-unul dintre restaurantele moscovite vine la San Francisco pentru a o răpi… pe fiica sa. Micuța Aniuta fusese adusă în secret în America de fosta lui soție atunci când se căsătorise cu un american respectabil.După o întâlnire emoționantă dintre tată și fiică, începe călătoria acestora cu auto-stop-ul prin toată America, o călătorie plină de peripeții și situații amuzante.

Vineri, 29 iulie – Brigada artistică de agitație “Dă-n dușman!” (2007), regizor: Vitali Melnikov
În timpul războiului, un grup de artiști, având la bordul vasului cu care călătoreau un cinematograf ambulant, merg de-a lungul unui râu siberian pe ale cărui maluri locuiesc foști chiaburi strămutați aici de pe întregul teritoriu al Uniunii Sovietice. Echipa de artiști oprește în fiecare localitate, dă concerte și rulează filme.

Sâmbătă, 30 iulie – Șîrli-mîrli sau Bucluc la indigo (1995), regizor: Vladimir Menșov
Sunteți invitați la o adevărată nuntă ruso-americano-evreiasco-țigăneasco-japonezo-indiană! În program: dezvăluirea unor secrete de familie, întâlnirea a doi-trei (maximum cinci) frați, dispariția și apariția unui diamant uriaș, urmăriri, dans, cântec, schimb de neveste, neutralizarea mafiei, mâncare de varză și aperitive cu carne și cireașa de pe tort – o călătorie în grup în Canare și acordarea titlului de mareșal.

Duminică, 31 iulie – Steaua (2002), regizor: Nikolai Lebedev
Anul 1944. Un grup de cercetași trece linia frontului pentru a verifica informațiile existente privind pozițiile ocupate de dușmani. Treptat, cercetașii se conving de faptul că inamicul se reorganizează pentru un contraatac decisiv. Comandantul grupului hotărăște să pătrundă până la un nod feroviar unde, conform informațiilor obținute recent, se află comandamentul.

Organizatori: Universitatea din București (Catedra de filologie rusă, Departamentul Servicii pentru Studenți), Comunitatea Rușilor Lipoveni din România
Coorganizator: Casa de Cultură a Municipiului Iași, Primăria Municipiului Iași.
Cu sprijinul:
Ambasadei Federației Ruse în România, Concernul Mosfilm, Studioul Lenfilm și Asociația Profesorilor de Limbă și Literatură Rusă din România.
Sponsori:
Farmaciile Dona, Asociația de Turism Munții Măcinului, Gazprom
Parteneri media:
TVR Iași, Tele M Iași, Ziarul de Iași, Curierul de Iași, Ora de Iași, Iașul Cultural, Flacăra Iașului, Cronica de Iași, Inforusia, Cinemagia, CinemaRx, Autentic Promotion, Lume Bună, Artdesign, Zorile, ATRLB.

Cursuri de vară pentru copii

În perioda de vară, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” organizează pentru copii:

Cursuri de teatru: dans, improvizaţie cu obiecte şi măşti, jocuri de rol

– (pentru vîrste cuprinse între 4 şi 8 ani)

– (pentru vîrste cuprinse între 4 şi 8 ani)

Cursuri de desen şi pictură (pentru vîrste cuprinse între 6 şi 12 ani)

Relaţii la telefon: 0232.267547

Gabriel Stănescu în “Copou – parcul poeziei”

header

În perioada 18-31 iulie  2011, în fiecare zi, între orele 11-12 şi 17-18,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou, puteţi asculta, în format audio, poezie de Gabriel Stănescu

Final presupus

Mănînci ardei copţi înfuleci roşiile şi castraveţii
Nu bănuieşti nimic cureţi în grabă peştele
Îndepărtezi solzii de pe carnea moale
Scoţi măruntaiele cîntăreşti amănuntele din
Burta acestei realităţi perifrastice devii trist
Corectezi punctuaţia amiezii care s-a oprit
(Ciudat, nu-i aşa?) la prima literă a alfabetului
Cîtă dezordine cîtă rîvnă în această amănunţită
Descriere a micilor noastre laşităţi
O de-aş putea să nu semăn cu nimeni
O de-aş putea să amîn cît mai mult
Acest final presupus

Gabriel Stănescu (1951-2010) a fost poet, eseist, editor.  Licenţiat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti (1977) şi doctor în filosofie (2002). A fost membru al cenaclului Universitas. Debutul literar a  avut loc în revista “Cronica”, Iaşi, 1969. La cîtiva ani după Revolutia din 1989, a trecut Oceanul Atlantic şi s-a stabilit lîngă Atlanta, în statul nord-american Georgia, unde a întemeiat o editură.   Activitatea sa de editor de reviste (ORIGINI/ ROMANIAN ROOTS, CAIETE INTERNAŢIONALE DE POEZIE/ INTERNATIONAL NOTEBOOK OF POETRY, ALMANAH ORIGINI/ ROMANIAN ROOTS ALMANAC) şi de cărţi ce au circulat  între America şi România, completează profilul acestui  factor integrator al literaturii şi culturii române cu scriitorii romani din exil.

Volume de poezie publicate: Exerciţii de apărare pasivă (1984), Împotriva metodei (1991), America! America! (1994), Sfîrşitul care începe (1996), Peisaj cu memorie. Poeme Haiku (1996), Stress (1998), Identitatea neantului (1998), Dincolo de niciunde (1999), Cînd acasă nu mai este acasă (2000), Despărţirea de frică (2001), Memorie Clandestină (2002).

 

Expoziţie de fotografie: Bogdan T. Toma

btoma

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi/Clubul Fotografilor/ Galeria de Artă “Labirint”

Bogdan T. TOMA
“DUOURI, DUALISME ŞI ALTE ÎNDOIELI”

Expoziţie de fotografie

Prezintă: Cristian ŢIBU

Vernisaj: marţi, 19 iulie 2011, ora 19:30
Perioadă: 18 iulie – 1 august 2011

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo