2013 June | Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai Ursachi"

O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu. – a XVI-a ediţie –

Afis_Initiere16_2013m

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
vă invită să începeţi luni, 1 iulie 2013, de la ora 18,
O iniţiere în Fotografie cu Dan Mititelu.
– a XVI-a ediţie –

Se organizează 20 de întâlniri de câte două ore, în fiecare zi de luni şi joi, între orele 18 şi 20.
Pentru 40 de ore, fiecare participant(ă) trebuie să achite, în total, doar 100 (o sută) lei.

Înscrierile se pot face doar marţi, 2 iulie a.c. şi miercuri, 3 iulie 2013, între orele 18 şi 20.
Sediul Casei de Cultură “Mihai Ursachi” se află în Iaşi, b-dul “Carol I”, Parcul Copou (tel.: 0232-26.75.47).

Prelegerile sunt ilustrate cu peste 1.000 de planşe tehnice şi fotografii ale unor autori clasici şi contemporani.
La sfârşitul iniţierii nu se susţine vreun examen şi nici diplome de merit nu se oferă.
Cele 15 (par)cursuri organizate până acum au reunit peste 490 (patru sute nouăzeci) de persoane.

Pentru nehotărâte şi nehotărâţi, la prima întâlnire a (par)cursului fotografic intrarea este liberă.

“O iniţiere” se poate citi “Una iniţiere” sau “Zero iniţiere”.

Condiţiile pentru înscriere şi alte informaţii se află în:
http://dan-mititelu.ro/teme.

Avida Dollars

121231231231

 

Sâmbătă, 29 iunie 2013 are loc premiera spectacolului de teatru „Avida Dollars”
– Un performance marca Salvador Dali si Eduard Fiuciuc –

Iaşi, 20 iunie 2013

Sâmbătă, 29 iunie 2013 la ora 20:00 Casa de Cultura „Mihai Ursachi” (Parcul Copou, Iaşi) găzduieşte premiera spectacolului performance „Avida Dollars”. Regizat şi jucat de Eduard Fiuciuc, scenariul este adaptat după „Jurnalul unui geniu” de Salvador Dali şi îmbină elemente inedite din viaţa şi creaţiile pictorului. Preţul unui bilet de intrare pentru adulţi este de 15 RON.

Spectacolul “Avida Dollars” este o comemorare a unei personalităţi universale ce a reuşit să îşi lase amprenta atât în artă cât şi în filozofie. Un spaţiu între spaţii, un timp fără de timp, un vis plin de simboluri şi nu în ultimul rând o disecţie conceptuală a marelui Dali.

O invitaţie în lumea suprarealismului, o încercare reuşită de a străpunge percepţia vizuală şi ideatică cu marile întrebări existenţiale. Un vis ce devine real şi te înconjoară dându-ţi impresia ca totul e posibil dacă îţi pui întrebările corecte.

Fluid, hipnotic şi plin de energie, amuzant şi plin de tâlc, te absoarbe din cotidian şi te aruncă într-un univers paralel, născocit de un geniu ce încă dăinuie prin arta sa.

Preţul unui bilet pentru adulţi este de 15 RON. Biletele sunt disponibile la casieria Casei de Cultura „Mihai Ursachi”, iar prezenţa la eveniment poate fi confirmată aici www.facebook.com/events/534645243239368/?fref=ts.

Spectacolul are programate cel puţin încă două reprezentaţii, care vor avea loc pe parcursul lunii iulie. Programul va fi anunţat pe pagina oficiala Avida Dollars: www.facebook.com/pages/Avida-Dollars/511122345608662?fref=ts.

 

Contact
Eduard Fiuciuc
Actor, regizor, scenarist
0745.315.750
fiuciuce@yahoo.com

Expoziție de fotografie

Clubul Fotografilor Iasi 2013_print

Expoziţia artiştilor fotografi din Iaşi

 

Galeria “Euro Foto Art” din Oradea va găzdui, începând cu data de 20 iunie 2013, expoziţia membrilor Clubului Fotografilor Iaşi, de pe lângă Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Expoziţia cuprinde 101 fotografii alb-negru şi color, fiind alcătuită pe 2 cicluri. Primul ciclu intitulat Calea Sfinţilor, a fost realizată din 56 de lucrări ale artiştilor fotografi Ștefan Abageru, Ionuţ Alexa, Nicuşor Apostu, Cristian Bălţătescu, Daniel Bejenaru, Bogdan Cernea, Lucian Cocea-Lionescu, Ghenadie Cebanu, Gheorghiţă Epureanu, Katerina Nedelcu, Antoaneta Popa, Claudiu Răileanu şi  Cristian Ţibu, în timpul Sărbătorilor Iașului, cu prilejul prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, 14 octombrie, în anii 2011 și 2012.

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo