Expoziție de Fotografie ”ÎN GRĂDINĂ LA MIHAI”

In gradina la Mihai

 

Expoziție de Fotografie ”ÎN GRĂDINĂ LA MIHAI”

Casa de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcu

l Copou, împreună cu Primăria Municipiului Iași și în colaborare cu Asociația FotoIași organizează în perioada 26 august – 16 septembrie 2013 în Galeria ”La Gard” expoziția colectivă de Fotografie ”În grădină la Mihai”, expoziție aparținând membrilor Asociației ”FotoIași”.
Un număr de 59 fotografii color expun Valentina Băgirianu, Monica Boțoiu, Ana Maria Sîngeap, Elena Șișcanu, Codrin Buzdugan, Mihai Cantea, Ozolin Dușa, Vasile Iacob, Cristian Popescu, Daniel Popescu și Iulian Sîngeap.
Vernisajul va avea loc luni, 26 august 2013, de la ora 17, în Sala

”Diotima” a Casei de Cultură a Municipiului Iași ”Mihai Ursachi” din Parcul Copou. Vor prezenta Adi Cristi și Dan Mititelu.
Expoziția ”În grădină la Mihai” este alcătuită din 59 de imagini color aparținând unui număr de 11 fotografi. Este o expoziție mai specială, imaginile încadrându-se în categoria Macrofotografie, subiectul acestora fiind florile și insectele fotografiate dis de dimineață în grădina colegului nostru Mihai Cantea de la Bârnova. Dacă ești atent la ea, ”Lumea” de la firul ierbii este una spectaculoasă și foarte fotogenică. De fiecare dată, în ieșirile noastre am reușit să realizăm imagini memorabile pe care acum dorim să le împărtășim și publicului nostru – toți cei care le vor viziona pe Gardul Parcului Copou. Este un punct de vedere asupra ”Lumii de lângă noi” căr

eia foarte puțină lume îi dă importanță, un mod de a comunica, prin imaginile noastre cu iubitorii de Fotografie, de ce nu, un mod de exprimare al Fotografului Creator, mereu atent la ce îl înconjoară, mereu dispus la sacrificii personale în urmărirea unei idei nobile.
Vă așteptăm să fiți alături de noi la Vernisaj – sărbătoare a Fotografiei ieșene, sărbătoare a artei!

Skip to content