Clubul Fotografilor Iaşi – a 154-a întrevedere, 19 iulie 2016

DSC_0017

DSC_0003 DSC_0004 DSC_0010 DSC_0011 DSC_0014 DSC_0015 DSC_0017

Clubul Fotografilor Iaşi
A 154 – întrevedere
19 iulie 2016

Comunicat de presă

        În Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a avut loc marţi, 19 iulie 2016, cea de-a 154 întrevedere privată a Clubului Fotografilor Iaşi. Au fost prezenţi următorii membri: Nicu Apostu, Dorian Butnaru, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Mihaela Constantinescu, Cristian Gafiţescu, Mirela Grosu, Alexandru Pohaţă, Ionuţ Rebegea, Cristian Vidraşcu, şi Radu Stoica. Pentru început, Khaled Matar, a prezentat 30 de fotografii în faţa membrilor Clubului Fotografilor Iaşi, pentru a se alătura astfel echipei pasionaţilor de fotografie de la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Imaginile i-au impresionat pe membrii clubului, care au descoperit în micuţul Khaled, în vârstă de 14 ani, un mic geniu pasionat de fotografie. În continuare, s-au amintit de Tabăra de fotografie „Căutându-l pe Eminescu” din perioada 14-17 iulie 2016, şi s-au expus câteva concluzii referitoare la colaborări pe termen lung. La propunerea Memorialului Ipoteşti, reprezentat în acest proiect de Relu Oneaga, următoarea tabără foto va avea loc în perioada 13-17 iulie 2017, proiectul urmând a fi depus în luna noiembrie 2016 spre finanţare. Organizatorii îşi doresc ca la cea de-a doua ediţie a taberei să participe, alături de Andrei Baciu, şi un alt invitat, pentru ca atelierele să fie mai diverse şi pentru a veni în întâmpinarea pasionaţilor de fotografie, dornici să afle cât mai multe informaţii din acest domeniu. Memorialul Ipoteşti va oferi cazare gratuită participanţilor, urmând să fie stabilit un număr maxim de locuri pentru această tabără.

În urma implicării în această tabără, Clubul Fotografilor Iaşi s-a angajat să trimită fotografii pentru editarea unui album şi pentru organizarea unei expoziţii cu titlul „Căutându-l pe Eminescu”. De asemenea, Clubul Fotografilor Iaşi a realizat un material video din cele patru zile de tabără şi a redactaat un text retrospectiv. Clubul Fotografilor Iaşi l-a invitat pe fotograful Andrei Baciu la Iaşi pentru a vernisa expoziţia de fotografie „La Bunica”, aflată în Sala de expoziţii temporare „Horia Bernea” a Memorialului Ipoteşti. De asemenea, Clubul Fotografilor Iaşi îşi doreşte să-l invite la Iaşi pe profesorul Sergiu Manolache, autorul monografiei comunei Mihai Eminescu, care deţine o bogată arhivă de imagini din Botoşani.

În cadrul întrevederii, s-a prezentat albumul „La Bunica”, de Andrei Baciu. Radu Stoica ne-a propus spre lectură cartea „Ochiul fotografului”, de Michael Freeman, urmând ca după ce o va parcurge să ne prezinte în cadrul unei întrevederi câteva idei relevante. Cartea poate fi cumpărată de pe internet la adresa http://www.f64.ro/ochiul-fotografului-michael-freeman.html. La propunerea lui Radu Stoica, membrii Clubului Fotografilor Iaşi au discutat apoi despre manipularea fotografiei şi despre libertatea fotografului ce reprezintă imaginea unui brand. Beatrice Constantinescu ne-a anunţat în final că a terminat de tradus două filmuleţe despre fotografie, pe baza cărora se va discuta în cadrul viitoarei Întrevederi publice a Clubului Fotografilor Iaşi.

Mulţumim Casei de Cultură „Mihai Ursachi” pentru găzduirea întrevederii!

Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi


http://clubulfotografiloriasi.ro/a-154-intrevedere-a-clubului-fotografilor-iasi/

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo