Copou Parcul Poezie – Ovidiu Genaru

Ovidiu Genaru

 

În perioda 20 februarie – 5 martie 2012, în fiecare zi, între orele 10-11 şi 17-18, în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou, puteţi asculta, în format audio, poezie de Ovidiu Genaru

Ovidiu Genaru (în acte: Ovidiu Bibire) s-a născut la 10 noiembrie 1934 la Bacău, ca fiu al lui Constantin Bibire (ospătar) şi al Mariei Bibire (înainte de căsătorie, Vasile). După terminarea liceului în oraşul natal, s-a înscris la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti (deşi visa să devină medic). S-a remarcat, în scurtă vreme ca gimnast (“Ca gimnast eram o mare speranţă; mi se dădeau portocale şi frişcă, ca să devin Cineva: Cineva care să execute cel mai bine din Europa roata ţiganului şi salturile mortale.”), iar timp de un sezon a lucrat chiar, pentru a câştiga bani de buzunar, ca acrobat la circ. Tot în anii studenţiei a descoperit însă literatura, citind cărţile din colecţia unui colonel (cel la care stătea în gazdă) şi împrietenindu-se cu colegul său de facultate, George Bălăiţă.
După absolvirea Institutului de Cultură Fizică din Bucureşti, în 1957, lucrează ca profesor de gimnastică la Şcoala Sportivă din Bacău. Debutează cu poezie în revista Luceafărul, în 1964. Prima carte, volumul de versuri Un şir de zile, îi apare în 1966 în colecţia “Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. Va publica în continuare relativ numeroase alte volume de versuri şi proză, fără să devină vreodată previzibil şi plictisitor, fără să apară – nici măcar temporar – neinspirat sau lipsit de farmec în faţa cititorilor. Ele îi vor aduce aprecieri din partea criticilor, premii ale Uniunii Scriitorilor etc., dar nu şi un loc pe măsura meritelor sale în literatura contemporană. Are – ca şi Emil Brumaru sau Eugen Negrici – soarta scriitorului înzestrat din provincie, care primeşte mesaje de simpatie de peste tot, dar nu şi un loc în ierarhia literară. Din 1968 până în 1974 este redactor la revista Ateneu, apoi asistent universitar la Institutul Pedagogic din Bacău (1974-1980), muzeograf la Casa memorială “G. Bacovia” (1980-1989), consilier la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Bacău (1990-1992), deputat al FSN în Parlament în legislatura 1992-1996, iar consilier etc. în 1999, la 65 de ani, publică o carte de versuri, Orient, pardon! în comparaţie cu care poezia celei mai tinere generaţii pare bătrânicioasă.

 

APROAPE

 

O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea
,,Eu sunt”, îmi răspunde, ,,Eu în carne şi oase”.
Observând-o atent, am dubii: este şi nu este ea
în acelaşi timp. Şi totuşi seamănă.
Muşc dintr-un măr şi ea muscă dintr-un alt măr.

,,Chiar aici am fost părăsit de o femeie
cu ani în urmă, care semăna cu dumneata”.
,,Chiar aici”, îmi spune, ,,am fost părăsită
cu ani în urmă de un bărbat care semăna cu dumneata”.

,,Era în amurg”, îi spun.
,,Era cam pe seară”, îmi răspunde.
,,Atunci suntem aproape noi!” exclamăm,
şi plecăm aproape împreună.

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo