Marin Sorescu în „Copou – parcul poeziei”

header sorescu

În perioada 26 septembrie – 9 octombrie 2011,  în fiecare zi, între orele 11-12 şi 17-18,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou,
puteţi asculta, în format audio, poezie de Marin Sorescu

Am zărit lumină

Am zărit lumină pe Pămînt
şi m-am născut şi eu
să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?
Mulţumesc, nu-mi raspundeţi.
Nu am timp de răspunsuri.
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici.
E cald, e frumos,
şi atîta lumină încît
creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
se uită la mine cu sufletul…
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi servi, totuşi
din mîna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
amară.

Marin Sorescu (1936-1996), poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Debutează în 1964, la vîrsta de 28 de ani, cu volumul de parodii Singur printre poeţi. Pînă la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. Printre volumele cele mai cunoscute se numără Tuşiţi (1970), Suflete, bun la toate (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat La Lilieci (1975, 1977, 1980, 1988). Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sînt dedicate celor mici (Unde fugim de acasă?” – 1967, Cirip-ciorap – 1993).

 

Powered by WordPress | Designed by: diet | Thanks to lasik, online colleges and seo