Iașul, acasă pentru cei plecați

Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, organizează a II- a ediție a evenimentului

”Iașul, acasă pentru cei plecați”.

Cu această ocazie vor avea loc la Iași, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în toate weekend-urile lunii August, recitaluri extraordinare de poezie, concerte și spectacole de teatru.

Astfel, în ziua de Sâmbătă, 3 August, la ora 18.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Primăriei din Iași îi puteți întâlni pe poeții Adi Cristi, Ștefania Hănescu, Daniel Eduard Roca și Alexandra Țabără, care vor susține recitaluri extraordinare de poezie, iar la ora 19.00, puteți asculta un concert de muzică corală prezentat de corul de copii ”Angeli”, condus de Mirela Palamariu.

Evenimentul continuă și Duminică, 4 August, în același loc și la aceeși oră, cu un alt recital extraordinar de poezie semnat de poeții: Vasile Popa Homiceanu, Paul Gorban, Iulia Raicu, Lucian Balan și cu un concert  susținut de Corul ”Mira”, condus de Petronela Dârțu.