Ziua Internațională a Limbii Materne este o sărbătoare ținută anual la 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul. A fost anunțată de UNESCO pentru prima oară la 17 noiembrie 1999 și a fost recunoscută de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin aceeași rezoluție prin care 2008 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor.
Cu această ocazie va avea loc, în Sala de spectacole “Diotima”, ediția a II-a a simpozionului cu același nume, în cadrul căruia, invitații vor putea asista la lansarea cărții “Metamorfoze lirice” – Edit. Ars Longa, dar și la un spectacol de muzică și poezie susținut de soprana Marina Porumb și actorii Tudor Andrei Ostafie și Mihai Afloarei.
Intrarea este liberă.