Nichita Stănescu în "Gazeta de pe Gard"

A apărut nr. 4 (16)/ 2011 din „Gazeta de pe Gard. Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, dedicat poetului Nichita Stănescu

Prin aceasta, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” continuă proiectul iniţiat din ianuarie 2010, ce-şi propune familiarizarea publicului cu opera şi viaţa unor scriitori clasici din ţară şi din străinătate.  Acesta constă în publicarea şi afişarea pe gardul Parcului Copou, pe banner, a unei „reviste” culturale mai aparte, care „iese” din librării pe stradă, sub ochii publicului.

Gândindu-mă la destinul lui Nichita Stănescu, îmi vine în minte poezia sa, Lecţia despre cub, care s-ar putea rezuma astfel: se ia un cub şi se ciobeşte într-un colţ. După care se spune: „vai ce cub perfect a fost acesta!”  Sub semnul acestei perfecţiuni ciobite stau, deopotrivă, viaţa şi opera lui Nichita Stănescu. Vorbind despre modul său de-a scrie, poetul Augustin Frăţilă (unul din oamenii care s-au format în anturajul său şi care  l-au cunoscut în ipostaze diferite) a spus: “Nichita Stănescu nu-şi terminat niciodată în forţă poezia. Finalurile poeziilor sale atârnă ca o trenă, ca o coadă de cometă.” Cât priveşte viaţa, acelaşi Augustin, mi-a făcut o mărturisire. Poetul îşi avea orgoliile şi crizele sale. În viaţa cea de toate zilele, era de multe ori irascibil. Chiar sumbru. Greu de suportat. Era invidios pe popularitatea de care se bucura Stănescu. Lansa mici răutăţi, cuvinte cu dublu înţeles, despre Preda, Blandiana, Virgil Mazilescu sau Mihai Ursachi. Îi accepta în prejma sa pe tineri atâta timp cât îl adulau. Şi atâta timp cât pentru el nu erau o ameninţare. Numai în viaţa publică, numai înconjurat de amici, devenea generos, sclipitor, un fel de Mesia nepăsător, care calcă plutind prin valurile înspumate (oare erau chiar înspumate?) ale mizeriei cotidiene. Ei, bine, toate aceste slăbiciuni, irascibilitatea, micile răutăţi, ranchiuna, îl umanizează şi ne arată că spiritul său creativ îşi înfigea rădăcinile  în demonic (compromisurile cu regimul, jocurile de culise, viaţa din lupanar), dar şi în sublim. – Nichita DANILOV

Skip to content