Profu’

adaptare după piesa lui Jean-Pierre Dopagne Motto: „Elevii sunt ca animalele. Nu inteligența îi conduce ci instinctul.” Visător și idealist, pătruns de tainele învățăturii și ale cunoașterii, abandonat de societate și sistemul de învățământ, dezgustat de colegii de breaslă și de elevi, personajul spectacolului ajunge la un apogeu al refulării în care clachează și comite o faptă ireparabilă. Pedeapsă se […]

„Femei”, spectacol de teatru

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, în colaborare cu Asociaţia „Fălticeni Cultural” şi Teatrul Mirage, vă invită să urmăriţi spectacolul de teatru „Femei”, o adaptare după John Patrik Shanley, care se va desfăşura în Sala de spectacole „Diotima” a Casei de Cultură (Parcul Copou), în zilele de Sâmbătă, 03 Octombrie şi Duminică, 04 Octombrie, începând cu ora 19.00. […]

În largul mării

Te invităm să privești „În largul mării”! Pentru aceasta nu trebuie să ajungi la Marea Neagră, ci este suficient să urci pe terasa Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi în data de 18 septembrie, la ora 20.00. Te vei simţi imediat conectat la „briza” spectacolului de teatru pus în scenă de regizorul Radu Mihoc, după piesa lui Slawomir […]

Zilele Recoltei Editoriale

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită, Joi, 10 Septembrie 2020, ora 16.00, să participați la deschiderea oficială a celei de a VIII-a ediții a târgului de carte ”Zilele Recoltei Editoriale”, un eveniment dedicat editurilor ieșene. Evenimentul se va desfășura în perioada 10-12 Septembrie 2020, în Parcul Copou.             În cadrul ediției de anul acesta au fost […]