Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Galeria “La Gard”, vă invită să vizionați expoziția “Despre oameni, aripi, îngeri”, semnată Gabriela Drinceanu, în perioada 5 -30 iunie. Absolventă a Academiei de Artă “George Enescu” Iași, secția sculptură 1986-1992, clasa prof. univ. Vasile Condurache si Prof.Univ.Dr. Dan Covataru și a Școlii de Artă Monumentală a Patriarhiei Române- București, artista Gabriela Drinceanu este membru fondator al Fundației AxArt-Iași, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Iași, membră a “Asociației Femeilor Creatoare in Arta Plastică din România” și a “3 Grup”.
Voce distinctă într-o foarte înzestrată generație de artiști (artista a fost distinsă, încă de la primele sale manifestări, cu Premiul pentru Tineret al Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1996 ; Premiul pentru Sculptură la Saloanele Moldovei, 1998; Premiul pentru Sculptură “Iftimie Bârleanu”, 2001), Gabriela Drinceanu aduce o notă nouă în fenomenul “școlii ieșene” care dinspre tărâmul consacrat al picturii se extinde spre zone tot mai largi ale artei (Constantin Prut).
În spiritul inteligent al voiciunii imaginative, artista creează umanoizi zburând cu capul în jos, atârnând de iluzorii fire ale istoriei, târându-se lamentabil într-o continuă primitivitate. În general se sugerează o umanitate in criză, la limită (Valentin Ciucă).
Reperele cvasifigurative ale Gabrielei Drinceanu nu se sfiesc să-și ascundă iconografia originară, fondul de tradiţie pe care și-l asumă ca pe un catalizator al trăirilor artistei. Distorsiunile onirice ori de tip ready-made, siluetele metalice parcă decupate din univers, intervenţiile ingenioase asupra lemnului sunt în fapt reinvestiri simbolice, dar și emoţionale. Artista plăsmuiește situaţii într-o direcţie contrară acelui estetism de origine baudelairiană care afirma că „gustul pentru adevăr… oprimă și înăbușă gustul pentru frumos”. Fiindcă e clar că astăzi nimeni nu mai judecă frumosul în funcţie de armonie compoziţională sau după tema propusă; nu aspectele exterioare se afirmă ca reale, ci sensul lăuntric al volumelor ce-și împlinesc destinul (Maria Bilașevschi).