Clepsidra

Joi, 28 Noiembrie, ora 10.00 va avea loc, în sala “Diotima”, lansarea Revistei “Clepsidra”, ajunsă la numărul cinsprezece (numărul 2/ 2019). Revista este realizată în colaborare cu redacția publicației “Convorbiri Literare” și a Primăriei Municipiului Iași, prin Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.
Cu această ocazie va avea loc întâlnirea publicului ieșean, al studenților și cadrelor didactice de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Catedra de Asistență Socială, interesați de activitățile persoanelor private de libertate din penitenciarele din Moldova (Iași, Vaslui, Focșani, Botoșani), cu autorii materialelor cuprinse în actuala ediție a revistei și cu coordonatorii ei.
Moderatorii întâlnirii vor fi: poetul Nichita Danilov și criticul de artă dr. Maria Bilașevschi.
Partener al proiectului: Școala Gimnazială nr. 41, Iași. Coordonator al revistei: a.s.p. Busuioc Laurențiu.

Skip to content