Joi, 19 mai 2011, ora 19, la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Parcul Copou, în cadrul Festivalului de Film European, va avea loc proiecţia lungmetrajului Film pentru prieteni, regizat de Radu Jude. Prilej cu care i-am adresat câteva întrebări actorului Gabriel Spahiu, protagonistul filmului.

Înainte de actorie, ai absolvit Facultatea de Matematică din Bucureşti? De ce ţi-a luat aşa mult timp să te prinzi că matematica e nasoală?  Serios vorbind, de ce-ai renunţat la matematică?

În timp ce eram student la matematică am descoperit teatrul… prin intermediul teatrului studenţesc “Podul”. Totodată am descoperit ce înseamna pasiunea pentru o “meserie”, vazând cât de pasionaţi erau unii dintre colegii mei de matematică. Şi atunci mi-am zis că nu merită să faci ceva în viaţă dacă nu eşti cu adevarat pasionat de ceea ce faci. Şi asta este una din marile bucurii pe care putem să ni le oferim sau pe care viaţa ne-o dăruieşte, bucuria de a face cu pasiune ceea ce ai de făcut.

Ai mai fost sinucigaş în vreun film? Cam cum arată trecutul tău din perspectiva rolurilor pe care le-ai jucat?

M-am mai spânzurat în vreo două filme, roluri episodice, două producţii străine, una frantuzească şi una americană. Cred că nu ar putea exista cineva cu un trecut adunat din întâmplările personajelor pe care le-am jucat. Privind lucrurile astfel, pot să spun că am avut parte de o mulţime de roluri foarte diverse.

Am văzut “Film pentru prieteni” cînd încă nu avea aranjat sunetul şi încă îl mai puteam auzi pe Jude cum ţipă la tine din off… E  cumva vreun zbir de regizor?  Cum lucrezi cu el?

Ţipetele alea ale lui Jude pe care le-ai auzit tu de fapt m-au ajutat foarte mult. Istoria este că noi ne-am gândit înainte că după ce iese bine prima zi de filmare, adică după ce ne-am asigurat ca avem ceva material rezonabil tras la sfârsitul zilei, să mai tragem şi câteva duble în care eu să fiu beat. Aşa că m-am îmbătat şi ne-am apucat să tragem. Numai că pentru mine, atunci când sunt beat, eu nefiind un băutor de felul meu, timpul se dilată foarte tare. Ei bine, ţipetele alea pe care le-ai auzit tu pe bandă erau ale lui Jude care încerca sa mă grăbească, pentru că altfel aveam tendinţa să lărgesc foarte mult. Şi asta e varianta care a ramas în film. Aşa că ce vede acum publicul este un monolog interpretat de mine, dar cu timing-ul lui Jude… 🙂

(interviu realizat de Florin Lăzărescu; interviul integral va apărea săptămâna viitoare în Suplimentul de cultură)