Teatrul MIRAGE al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită Duminică, 7 Noiembrie, ora 19:00, în Sala ”Diotima”, la spectacolul “În largul mării”, după piesa lui Sławomir Mrożek.„Spectacolul e foarte actual pentru că se referă la paradoxurile iubirii de sine şi de semeni. Izolaţi (prin măşti), egoişti, dar totuşi naufragiaţi împreună. Mai mult sau mai puţin pregătiţi să ne sacrificăm pentru ceilalţi sau să ne sacrificăm semenii. Infernul sunt ceilalţi. Uneori, arareori, infernul ne suntem chiar noi înşine. Doar pentru omul de consum e absurd să te devorezi pe tine însuţi. Când rezervele de hrană (spirituală) s-au epuizat, nu ezităm să ne mâncăm între noi. Mistuind, ne mistuim.” – Dana Țabreahttps://www.ziaruldeiasi.ro/…/paradoxurile-iubirii… În distribuţie: Sebastian Munteanu, Florin Gorgos, Florin Gardan și Mălina Balcan. Scenografia: Cătălin Târziu. Regia: Radu Mihoc Preţ bilet: 20 lei. Redus (elevi/studenți/pensionari): 15 lei. Accesul spectatorilor în sala de spectacol de face doar pe baza CERTIFICATULUI COVID (certificat vaccinare sau trecere prin boală)