Zilele Recoltei Editoriale

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași vă invită, Joi, 12 Septembrie 2019, ora 12.00, să participați la deschiderea celei de a șaptea ediție a festivalului ”Zilele Recoltei Editoriale”, târgul de carte al editurilor ieșene.

Evenimentul se va desfășura în perioada 12-14 Septembrie 2019, în Parcul Copou. În cadrul ediției de anul acesta au fost invitate să participe șaisprezece edituri din Iași (Editura ”DanaArt”, Editura ”Princeps Multimedia”, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Editura ”Vasiliana”, Editura ”24 Ore”, Editura ”Junimea”,

Editura ”Demiurg”, Editura ”Cartea Românească Educațional”, Editura ”Performantica”, Editura ”Artes”, Editura ”Gr.T.Popa”, Editura ”Timpul”, Editura ”CronEdit”, Editura ”Alfa”, Editura ”Convorbiri Literare” și Editura ”Danaster”), iar cărțile prezentate ating mai multe genuri literare: proză, poezie, arte plastice,teatru, filosofie.

Pe tot parcursul târgului, la corturile din Parcul Copou care găzduiesc editurile, cititorii se vor putea întâlni cu reprezentanții acestora și cu autorii cărților, de la care vor putea lua informații despre oferta de carte prezentată și autografe.

De asemeni, pe tot parcursul târgului pe scena din fața ”Teiului lui Mihai Eminescu”, vor avea loc lansări de carte. În data de 14 Septembrie, la ora 12.00, se vor acorda următoarele premii: Premiul ”Proiect Editorial”, Premiul ”Cartea Anului”, Premiile ”Zilele Recoltei Editoriale”, Premiul ”Cartea de Poezie”, Premiul ”Cartea de proză”, Premiul ”Restitutio”, Premiul de debut, Premiul pentru ”Promovarea culturii în Capitala Istorică a României, Premiul ”Dan Hatmanu”.

Directorul festivalului este poetul și publicistul Adi Cristi, Director al Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iași.

Skip to content