Spectacol în Copou de Ziua Naţională a Minorităţilor, ediţia a IX-a
Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, organizează cea de-a IX-a ediţie a „Zilei Naţionale a Minorităţilor”. Evenimentul, ce va începe la ora 16:00, va avea loc joi, 15 decembrie, anul curent, în sala de spectacole „Diotima” a Casei de Cultură din Parcul Copou. La ediţia acestui an din cele șapte comunități şi-au anunţat participarea cinci comunităţi etnice din judeţul Iaşi: Comunitatea Ruşilor-Lipoveni, Comunitatea Ucrainenilor, Comunitatea Armenilor, Comuniatea Evreilor şi Comunitatea Rromilor.
Cu acest prilej, artiși și personalități ai comunităţilor minoritare vor susţine un spectacol comun. În acest sens, reprezentanţii Comunităţii Ruşilor-Lipoveni propun prezentarea cărţii „În căutarea tărâmului izbăvitor”, semnată de Prof. univ. dr. Leonte Ivanov, un recital poetic oferit de poetul Nichita Danilov, precum şi un colaj de muzică rusească în interpretarea lui Ovidiu Enea, la acordeon. Comunitatea Ucainenilor aduce în faţa ieşenilor un spectacol de dansuri, semnat de coregraful Rodica Fălişteanu, iar Comunitatea Armenilor propune un spectacol de dansuri tradiţionale, semnat de trupa de dans „Siamato”. Comunitatea Evreilor are un invitat special în persoana doamnei Martha Eşanu, responsabil probleme culturale și propune un maraton de cântece tradiţionale evreieşti în ebraică şi idish oferit de formaţia „Nigun” a Comunităţii Evreilor din Iaşi, unde solist vocal este Uri Ferenbach, iar instrumentişti Tatiana, Romeo, David şi Iacov Luchian. Comunitatea Romilor vor aduce în faţa publicului ieşean pe cunoscuţii fraţi Yannis şi Yustin Boroş, vedete ale showlui tv „Românii au talent”, precum şi proiectul inedit, „Muzeul virtual al rromilor” prezentat în premieră publicului de doamna Elena Motaș, consilier la Biroul Județean pentru Rromi din cadrul Instituției Prefectului Iași.
Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Aurica Ichim – manager Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Moshe Groper – consilier personal al primarului pe minorități etnice Evenimentul va fi moderaat de Adi Cristi – manager al Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași alături de conferenţiar univ. dr. Ioana Petcu, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iaşi.