9 – 22 mai  2011, în fiecare zi, între orele 11-12 şi 17-18,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou,
puteţi asculta, în format audio, poezie de Dan Damaschin

Dan Damaschin (n. 10 ianuarie 1951, în localitatea Prunişor, Arad). Fiu al Veturiei-Lucreţia (născută Bătrâna) şi al lui Florian Hărdăuţ, ţărani, Damaschin urmează liceul (1966-1970) la Sebiş, judeţul Arad, după care se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, secţia română-latină, luându-şi licenţa în 1974. Refuză să ocupe vreun post în învăţământ şi rămâne fără serviciu până în 1977, când se angajează ca muncitor necalificat la Centrul de librării din Cluj, apoi ca vânzător şi librar. Din 1988 este angajat lector la Editura Dacia unde după 1989 devine redactor-şef. A debutat cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1967). În timpul studenţiei colaborează la „Echinox”, fiind aici şi redactor şi semnând cu pseudonimul sub care se va face cunoscut ulterior. Colaborează la „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Vatra”, „Euphorion”, „Calende”, „Apostrof”, „Poesis”, „Unu” (Oradea), unde susţine rubrica de eseuri „Acolade subiective”.

Volume de poezie publicate: Intermundii (1975), Reculegeri şi alte poeme ( 1981), Trandafirul şi clepsidra (1985), A cincea esenţă (1989), Kaspar Hauser (1991), Atotsfîrşitul (1995), Îndurările şi alte poeme (2002), Rugăciunile pictorilor (2005), O antologie recentă – Denecuprinsul (2007).

Incipit tragedia

mărturiseşte-ţi neputinţa de a te mântui pe
tine însuţi şi cele din preajma ta:
numai pricină de cruntă dezamăgire pot să
fiu nimic altceva
toate iluziile legate de harul meu se
spulberă una câte una
curată smintire îmi pare miza voastră pe un
destin mie însumi nelămurit
nu vă pot încredinţa nici măcar simulacrul
unui mesaj în care aţi crezut până la ultima
clipă.

în locul predicii ce o aşteptaţi vă voi
propovădui devenirea întru nimicnicie