Etiopia - Tărâm necunoscut

Din 14 decembrie puteți urmări pe simezele Galeriilor ”La Gard” și ”Labirint” expoziția de fotografie, ”Etiopia – tărâm necunoscut”, a artistului fotograf Corneliu Cazacu. Aceasta va putea fi admirată atât în luna decembrie 2020, cât și pe parcursul lunii ianuarie 2021. ”Etiopia – tărâm necunoscut” cuprinde 37 de fotografii color, de dimensiuni 50/70 cm.Corneliu Cazacu s-a repatriat în 2019 în România după 8 ani petrecuți în Danemarca și 21 în Germania. Are o bogată carieră, de peste 25 de ani, în domeniul proprietății intelectuale (copyright) în Danemarca și Germania, dublată in ultimii 15 ani de fotojurnalism.Corneliu Cazacu a publicat fotografii, uneori însoțite de articole în ziare și reviste precum National Geographic (ediția nord-americană), România liberă, Foreign Policy, EUobserver, Dilema veche. Este specializat în fotoreportaj (oameni, culturi, tradiții), natură și concerte. A avut colaborări cu diverse trupe de rock, ca Banned from Utopia și Robert Martin.

Skip to content