A apărut nr. 7 (19)/ 2011 din „Gazeta de pe Gard. Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, dedicat lui Marin Sorescu
Prin aceasta, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” continuă proiectul iniţiat din ianuarie 2010, ce-şi propune familiarizarea publicului cu opera şi viaţa unor scriitori clasici din ţară şi din străinătate. Acesta constă în publicarea şi afişarea pe gardul Parcului Copou, pe banner, a unei „reviste” culturale mai aparte, care „iese” din librării pe stradă, sub ochii publicului.
În numărul curent sînt publicate poeme de Marin Sorescu, fotografii ale autorului şi un amplu articol despre relaţia dintre Marin Sorescu şi Dan Hatmanu, semnat de Nichita Danilov. Vă prezentăm mai jos un fragment din articol:
Răsfoind recent albumul de artă ”Iașul – Evocare setimentatală”, apărut la Editura Dana Art, semnat de Dan Hatmanu, am dat peste următorul pasaj ieșit de sub sprinţara pană a lui Marin Sorescu: ”Îmi place nestarea picturii lui Dan Hatmanu, așezată cumva în pantă, în așa fel încît să nu-ţi poţi scălda de două ori privirea în același tablou, vreau să zic, în același fel de a picta. Viziunile sale curg în serii compacte, și artistul, un sentimental care se desprinde de trecut rîzînd, le face cu mîna, eliberîndu-se astfel prin gest și creîndu-și disponibilităţi pentru noi aventuri ale penelului…” Ceea ce ne rănește ochiul sau mai degrabă zgîrie urechea în acest vertij sorescian este cuvîntul ”nestarea”. De sorginte stănesciană, cuvîntul nu definește foarte clar inenţia autorului. Probabil că în acest context nestarea e sinonimă cu neliniștea. Sau cu căutarea, cu curgerea heraclitieană, ce apare în context. Dincolo însă de acest neajuns, linia picturii lui Dan Hatmanu e intuită milimetric…
Ceea ce m-a uimit în acest pasaj a fost francheţea, lejeritatea și exactitatea cu care Marin Sorescu se pronunţă asupra picturii cunoscutului artist ieșean. E o privire care vine atît din interiorul obiectului artistic pe care îl definește, cît și din afara lui. Această dublă perspectivă (abordare) nu poate avea corespondent decît un spirit care s-a izbit la rîndu-i de anumite limite ale artei, meditînd îndelung asupra lor. Ajuns aici, trebuie să remarc faptul că Marin Sorescu a fost preocupat nu numai de literatură, ci și de artele plastice. Scriind despre una din expoziţiile sale inaugurate postum, criticul de artă Pavel Șușară remarca faptul că Marin Sorescu posedă rara inteligenţă de-a empatiza cu lumea pe care o observă… ”Marin Sorescu scria cu dreapta și picta cu stînga”, nu dintr-un simplu motiv sau din dorinţa de a epata sau pentru faptul că era stîngaci, ci, spune același Șuşară: ”pentru stabilirea unei relaţii afective, de natură magică cu universalul…” Pictura pentru el însemna o descătușare a energiilor și o încărcare a bateriilor cu imagini afective dintr-un alt bestiar decît cel strict literar…. Scriind despre pictura lui Dan Hatmanu, Marin Sorescu nu face altceva decît să-și expună propriile sale idei legate de creaţia artistică. Întîmplător sau nu ele consună cu pictura artistului plastic ieșean…