În perioda 24 octombrie – 6 noiembrie 2011, în fiecare zi, între orele 11-12 şi 17-18,
în zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou,
puteţi asculta, în format audio, poezie de Vasilian Doboş
Deschiderea ca de fulger
(Atac la memorie)
Poate că este o melodie infinitezimală
sau deschiderea ca de fulger a Ochiului,
atît cît să crezi că e o minciună existenţa
Cerului, cînd e un Gol, ce nu înseamnă
mare lucru şi că prin el vei fi singur, învăţînd
viclenia ciclicităţii inutile: cîteva porţii de
cuvinte, mai mult pentru a şti sunetul urii,
douăzeci şi patru de ore de zbateri, atac la
memorie şi momentul cînd
Dumnezeu aruncă prosopul…
Vasilian Doboş (n. 19 iunie 1953, Costeşti – Vaslui). A absolvit Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bîrlad şi Şcoala de Poligrafie „Dimitrie Marinescu”. Este licenţiat în Arte Grafice al Academiei de Arte Plastice „G. Enescu” din Iaşi. Doctor în ştiinţe filologice (2008), cu un studiu despre „Imaginarul apocaliptic”. Din 1996 este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iaşi, iar în perioada 2000 – 2006 a fost redactor şef al Editurii Junimea. Debut editorial: Liniştire prin developare.
Volume publicate: Dumnezeu în direct (1999), Despărtirea de om (2001), Turnul de pîndă (2004), Despărtirea de Tom si Jerry (2009).